România, pe buza prăpastiei ?

După ultimele alegeri parlamentare ne-am trezit cu o mare surpriză și ideea, ușor îmbrățișată de toată lumea, că ne-a lovit un meteorit. Sigur nu a fost deloc un meteorit, cel mult am putea zice că ne-a lovit o piatră pe care tot noi am aruncat-o în sus, dar am uitat de legea gravitației.

De ce se vorbește despre meteorit? Simplu! Pentru că este ușor să vorbim despre un obiect greu de detectat întrucât această variantă exclude orice analiză și explicație, dar mai ales exclude o vinovăție politică sau de altă natură, să zicem, rațională sau logică. De la alegerile din vară și până la cele din iarnă nu s-a întâmplat nicio catastrofă, cum a fost, de exemplu, în 2015, incendiul de la „Colectiv” sau vreo altă dramă care să ridice nivelul de emoție colectivă și să polarizeze instantaneu societatea.

Campania pentru alegerile prezidențiale a început fără evenimente deosebite, doar că a fost o încleștare exagerată între foștii aliați de la putere, foști, dar actuali aliați la guvernare, fiecare încercând să ajungă cu propriul candidat în turul al doilea, mai ales liberalii crezând că dacă intră candidatul lor în turul doi au câștigat sigur, pentru că, indiferent de calitățile lui sau de configurația puterii, atunci când ai președintele, el te va trage la putere conform unei nefericite tradiții din ultimele decenii din politica noastră. Această bătălie a liberalilor, combinată cu contrareacții ale PSD, a indus o serie de momente ciudate care au influențat până la urmă rezultatele de pe tabloul final.

După victoria lui Georgescu, cei mai mulți politicieni și analiști s-au ferit să facă analize, în schimb, au aplicat cea mai comodă strategie, ceea ce numim în studiile strategice „paradigma patriei în pericol” sau pericolul rusesc. Rusia cu siguranță desfășoară în România un război hibrid, dar nu o face de azi sau de ieri, iar asta nu poate acoperi întreaga explicație pentru ce se întâmplă din perspectiva politică în România.

𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐩𝐞 𝐛𝐮𝐳𝐚 𝐩𝐫𝐚̆𝐩𝐚𝐬𝐭𝐢𝐞𝐢?

Dar cel mai grav este că, instantaneu, ideea centrală, exprimată chiar cu aceste cuvinte, a fost aceea că România se află pe buza prăpastiei. Când autoritățile ajung la această concluzie, acest lucru, cu siguranță, va influența dezvoltarea viitoare a României și evident influența se va răsfrânge și asupra alegerilor următoare. Este greu de explicat cum se poate întâmpla dintr-o dată să descoperim că economia este pe butuci, că nimic nu mai merge. Dacă ar fi câștigat candidatul PSD, cel al PNL sau doamna de la USR, nu am mai fi descoperit această realitatea tristă?

𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐚 𝐝𝐞 𝐨 𝐜𝐚̆𝐝𝐞𝐫𝐞 𝐛𝐫𝐮𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐠𝐨𝐥 𝐚 𝐞𝐜𝐨𝐧𝐨𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐢𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐨 𝐞𝐜𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐚 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐢𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞?

Aș spune că este, mai degrabă, vorba despre o eclipsă a gândirii strategice pentru clasa politică din România și voi încerca să aduc argumente în acest articol, la un final de ciclu politic. Nu cred că românii au bolunzit deodată, cum zicem noi în Ardeal, după ce în 9 iunie au votat european. Între iunie și decembrie situația economică nu s-a schimbat radical, în afara unor cheltuieli iraționale de campanie, iar indicatorii sociologici au rămas la fel. Poate că singura schimbare, nu știu cât de semnificativă, a fost aceea că politicienii au crezut că pot face șmecherii, că pot, prin tehnologii politice, să modifice o anumită configurație de tur doi al alegerilor prezidențiale.

𝐒𝐚̆ 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦 𝐮𝐧 𝐩𝐢𝐜: 𝐜𝐞 𝐬-𝐚 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚, 𝐢̂𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐧𝐢𝐢?

În aceste zile avem un cor de bocitoare politice care spun că suntem într-un mare dezastru și că vor urma vremuri grele. Sigur, avem probleme, și în toată Europa e la fel; s-a greșit, în ultimii ani, prin cheltuieli iraționale și datorii, dar chiar așa de rău stă România încât să ne speriem și să declarăm falimentul? Mă mir că nici PNL și nici PSD, partide care au condus în ultimul deceniu, de mai multe ori, nu caută să pună în evidență plusurile pe care le are România în acest moment. Să ne uităm un pic la cifre, chiar dacă știu că se poate obiecta că nu ne hrănim cu cifre.

România intră în următorii 10 ani în top 10 economii ale Uniunii Europene, cum spun astăzi câteva prognoze ale ING Bank, cu un PIB de 700 de milioane de euro, de peste 30 de ori mai mare decât nivelul de acum 30 de ani (1994). În 1994, România avea un PIB mai mic decât al Portugaliei, în 2024 am depășit PIB-ul Portugaliei cu 30%. Salariul mediu net a crescut de la 72 euro în 1994, la peste 1.000 de euro astăzi. În 1994 cheltuielile cu sănătate erau de 2% acum sunt în jurul a 5% dintr-un PIB de câteva ori mai mare, iar numărul de locuințe a crescut cu 25% din 1990 la 9,7 milioane de locuințe, iar astăzi peste 90% din populația României este proprietară. Salariile românilor s-au triplat în ultimii 20 de ani.

𝐋𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐛𝐮𝐧𝐞 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝟐𝟎𝟎𝟒. Într-un articol de bilanț, Sorin Pâslaru, redactorul-șef al Ziarului Financiar (ZF), arată că 2024 a fost un an în care organizațiile de business au avut un an peste medie, cu un plus de cel puțin 20% la profit și la cifra de afaceri. Apoi, intrarea în Schengen va constitui un plus pentru economia românească, iar mediul nostru de business are capacități financiare, dar și experiențe pentru a se adapta mai bine la schimbări. Cifra de afaceri a întreprinderilor din economia noastră a ajuns la 600 miliarde de euro, aproape dublul PIB-ului din acest an. Cel puțin jumătate din această sumă este în proprietatea capitalului privat românesc, deci 300 miliarde de euro, iar dacă ne gândim la un profit de 10%, avem un potențial de 30 de miliardede euro. Nu-mi închipui că oamenii aceștia vor cheltui în Dubai sau pentru cumpararea de apartamente pe Coasta de Azur, sigur vor investi acești bani în dezvoltarea afacerilor lor. În plus, populația și firmele au în bănci peste 120 miliarde euro, cu 40 miliarde mai mult decât datoriile pe care le au. Este, astfel, foarte clar că și capitalul românesc și-a pierdut dinții de lapte și începe sa fie performant.

Credeți că Dedeman se va încurca în viitor în ordonanța trenuleț? Nici vorbă! Investitorii acestui mare brand românesc se vor dezvolta, vor investi și vor crește, cu siguranță.

Apropo de spaimele noastre legate de străini sau de viitoarea vânzare a E.ON, Banca Transilvania tocmai a terminat de integrat și înghițit OTP Bank România, filială a băncii ungurești de top. Să notam că OTP Bank Group este cea mai mare instituție bancară din Ungaria și a treia din Europa Centrală și de Est, înființată în anul 1992. OTP Bank este fosta bancă de stat a Ungariei și a fost privatizată în 1995. Dacă OTP ar fi cumparat în România CEC Bank vă dați seama ce discursuri și ce scandal ar fi fost?

Să privim puțin consumul individual efectiv (AIC – Actual Individual Consumption), un indicator mai relevant decât PIB-ul pe cap de locuitor pentru a măsura nivelul de trai, deoarece reflectă bunurile și serviciile consumate efectiv de populație, indiferent de cine le-a plătit (gospodării, guvern, organizații non-profit etc.). În ultimii ani, România a înregistrat o creștere puternică a AIC, apropiindu-se de media europeană; în 2022, AIC a atins în România 86% din media UE-27, plasând țara noastră pe locul 17-18, la egalitate cu Spania.

În 2023 față de 2007, venitul disponibil mediu anual (exprimat în euro în prețuri curente) a crescut de 4,8 ori în Bulgaria, 3,7 ori în România, 2,7 ori în Polonia, 2,5 ori în Cehia și de 1,9 ori în Ungaria, depășind creșterea de 1,6 ori din UE. Venitul disponibil mediu anual al țărilor din regiune în 2023 a ajuns la 43% din media UE (10.000 euro față de 23.000 euro), după ce în 2007 a fost doar o pătrime (3.700 euro față de 14.700 euro).

𝐂𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐢̂𝐧 𝐦𝐢𝐣𝐥𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐝𝐞𝐳𝐚𝐬𝐭𝐫𝐮?

Să ne uităm puțin la ce s-a întâmplat după aderarea la UE. În ultimii 17 ani, românii au prosperat, chiar dacă nu toți, dar așa funcționează societățile. Anul trecut am depășit Ungaria la PIB pe cap de locuitor raportat la puterea de cumpărare. Suntem la 76,7% din media Uniunii Europene. Din 2020 suntem în clubul, se spune, al celor bogați pentru că am depășit 12.500 de dolari venit pe cap de locuitor, am dat 1 euro la Uniunea Europeană și am primit 3, adică peste 60 de miliarde de euro, au fost bani care au participat la dezvoltarea României în infrastructură și toate celelalte. Salariul minim a fost majorat de 20 de ori de la 390 lei în 2007 la 3.330 lei, în 2024.

Un alt aspect îmi pare important. Românii noștri din diaspora rămân un investitor puternic și în 2025. În 2023 au adus în țară 6,5 miliarde de euro. Ce vor face cu ei? Sigur nu pleacă în excursii în nenumărate Thailanda sau Bali, ci investesc în locuințe, mici afaceri sau alte bunuri.

𝐎 𝐩𝐫𝐚̆𝐩𝐚𝐬𝐭𝐢𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐜𝐞𝐭𝐚̆𝐭̦𝐞𝐧𝐢 𝐬̦𝐢 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐚 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆.

Singurul lucru adevărat este că în toți acești ani am avut multă incoerență în strategiile de guvernanță. Suferim mai degrabă de incompetența factorilor de decizie și lipsa memoriei ne duce la această situație fără precedent în care, dintr-o dată, între cetățenii României există o falie importantă: o prăpastie între oameni și clasa politică.

Munca este suprataxată, la noi, vedem cu toții și, chiar dacă firmele se plâng, avem un fel de semi-paradis fiscal. E adevărat că investitorii mici și mijlocii au fost puternic călăriți și o facem în continuare, dar marii investitori cred că au mai puține motive să se plângă.

Știm de mult ce nu funcționează, chiar dacă am constatat dintr-o dată că nu avem proiecte de dezvoltare care să treacă peste ciclurile politice, că trăim, de fapt, mai bine decât propria noastră productivitate.

𝐏𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐫𝐞𝐥𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐚𝐥𝐚𝐫𝐦𝐚̆, 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚 𝐧𝐞 𝐦𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐳𝐞𝐚𝐳𝐚̆, 𝐝𝐚𝐫 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐜𝐨𝐥𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐩𝐫𝐞𝐳𝐞𝐧𝐭𝐚̆𝐦 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆ 𝐜𝐨𝐭𝐫𝐨𝐩𝐢𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐛𝐨𝐭̦𝐢𝐢 𝐑𝐮𝐬𝐢𝐞𝐢, 𝐜𝐚̆ 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐚̆𝐫𝐚̆𝐬𝐞𝐬𝐜 𝐜𝐚𝐥𝐞𝐚 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆, 𝐥𝐮𝐜𝐫𝐮𝐫𝐢 𝐚𝐛𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭 𝐟𝐚𝐥𝐬𝐞.

România se poate afla în situația de a pierde și bruma deîncredere câștigată cu greu în fața partenerilor noștri europeni. Încercând să ne ascundem elementele unei neputințe politice, putem prejudicia țara și viitorul nostru in NATO și UE.

Sondajul IRES din decembrie 2024, realizat dupǎ explozia din primul tur al prezidențialelor, nu arată chiar un dezastru al percepției privind situația personală sau cea a țării. Să ne uităm putin la cateva rezultate: Doar unul din patru români este nemulțumit de felul în care trăiește, în prezent; unul din patru români nu a avut, în 2024,nici măcar un singur motiv de mare bucurie; patru din zece români nu au avut, în 2024, nicio situație care să le fi produs o mare tristețe. E adevărat, șase din zece români cred că 2024 a fost un an mai rău decât 2023 pentru România din perspectiva politicii și a guvernării țării și peste jumătate dintre români cred că 2024 a fost mai rău decât 2023 pentru România din punct de vedere economic.

Atenție, este vorba aici de prestația politicienilor, mai ales ca în acest sondaj politicienii rămân pe ultimul loc în topul categoriilor profesionale în care românii au încredere, cu un procent de sub 10%, dar este o cifra constantă de vreo 15 ani.

Ce trebuie să observăm este că anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale a fost considerat evenimentul absolut al anului 2024,că peste șase din zece români consideră că decizia CCR de anulare a turului întâi a alegerilor prezidențiale a fost o decizie proastă și doar o treime cred că decizia a fost bună, iar în momentul deciziei 17% au resimțit „furie”, 16% „revoltă”, 15% „regret” și 15% „teamă”.

Deci motivele mai mari de revoltă socială vin după anularea alegerilor, nu înainte, ca să zicem că au fost cauze pentru votul românilor pentru un candidat parașutat de alții, așa cum s-a spus pe toate canalele.

𝐑𝐚̆𝐮𝐥 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭, 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐬̦𝐢, 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭: 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐭𝐫𝐞𝐳𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐮𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐔𝐧𝐢𝐮𝐧𝐞𝐚 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧𝐚̆.

Loviți de meteoritul închipuit, ar fi trebuit, în acel moment, să avem un moment de sinceritate și să căutăm o diagnoză inteligentă a ceea ce s-a întâmplat. Nu putem da vina tot timpul pe alții, fie că este Rusia, Ungaria, Austria sau Occidentul în general. În competiția și războiul hibrid împotriva Occidentului, rușii își fac treaba lor, noi totuși trebuie să vedem unde am greșit.

Apropo de Rusia, nu știm ce contribuție exactă a avut la ascensiunea candidatului Georgescu, mai ales în condițiile în care am aflat că liberalii au plătit sume pentru el pe TikTok: Dar de acum încolo, văzând aceste vulnerabilități, trebuie să ne așteptăm ca Rusia să intensifice atacurile hibride la adresa noastră. Rusia are experiența unui război psihologic și sper ca noi să fim mai pregătiți în viitor, decât am fost în această campanie electorală.

𝐒𝐮𝐧𝐭 𝐬𝐢𝐠𝐮𝐫 𝐜𝐚̆ 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐞𝐬𝐮𝐫𝐬𝐞 𝐝𝐞 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐢𝐠𝐞𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐞𝐬𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥𝐢𝐬𝐦, 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐬𝐮𝐧𝐭 𝐢̂𝐧 𝐜𝐮𝐫𝐭̦𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚̂𝐦𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐚𝐢𝐧𝐬𝐭𝐫𝐞𝐚𝐦.

În cadrul NATO, România era foarte respectată pentru modul în care serviciile noastre de informații sprijineau acțiunile NATO, nu numai din zona noastră, dar și din alte teatre de operații. Nu cred că serviciile noastre au intrat dintr-o dată în adormire dacă era o agresiune din partea unui stat străin. Se deschid însă două ipoteze: ori au avertizat și nu i-a băgat nimeni în seamă, ori ajutorul intern pentru Georgescu a fost mai mare decât cel extern și atunci nu prea au avut ce face. Faptul că firma de strategie a PNL, Kensington, a fost anonimizată în rapoartele desecretizate de CSAT, ne împinge spre această a doua ipoteză. Păcat de munca atâtor oameni și de eforturile și progresele pe care le-au făcut,în toți aceștia ani, în integrarea euroatlantică. Din păcate, 𝐧𝐞-𝐚𝐦 𝐝𝐞𝐜𝐫𝐞𝐝𝐢𝐛𝐢𝐥𝐢𝐳𝐚𝐭 𝐢̂𝐧 𝐟𝐚𝐭̦𝐚 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐍𝐀𝐓𝐎, 𝐝𝐞 𝐮𝐧𝐝𝐞 𝐞𝐫𝐚𝐦 𝐮𝐧 𝐬𝐭𝐚̂𝐥𝐩 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐜𝐮𝐦 𝐧𝐞 𝐩𝐥𝐚̆𝐜𝐞𝐚 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐩𝐮𝐧𝐞𝐦 𝐬̦𝐢 𝐜𝐮𝐦 𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐢𝐧𝐭𝐚𝐮 𝐚𝐥𝐢𝐚𝐭̦𝐢𝐢, 𝐚𝐦 𝐝𝐞𝐯𝐞𝐧𝐢𝐭 𝐨 𝐭̦𝐚𝐫𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞, 𝐜𝐞𝐥 𝐩𝐮𝐭𝐢𝐧 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐜, 𝐩𝐚̆𝐫𝐞𝐦 𝐢𝐧𝐯𝐚𝐝𝐚𝐭̦𝐢 𝐝𝐞 𝐑𝐮𝐬𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐦𝐢𝐜𝐫𝐨𝐛𝐮𝐥 𝐧𝐞𝐢̂𝐧𝐜𝐫𝐞𝐝𝐞𝐫𝐢𝐢 𝐢̂𝐧 𝐔𝐄.

Chiar dacă știm că nu este adevărat acest lucru, percepția ține loc de realitate. Chiar acest lucru este o breșă importantă de securitate și fiind descoperită nu mă îndoiesc că, în viitor, contribuția Rusiei la fragilizarea României va fi una serioasă pentru că este o vulnerabilitate care ne-a fost descoperită și, cu siguranță, Rusia nu va întârzia să intervină prin toate mijloacele războiului hibrid pentru a fragiliza și mai mult de securitatea României.

𝐈̂𝐧 𝐟𝐢𝐧𝐞, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐚 𝐝𝐞 𝐨 𝐟𝐫𝐚𝐜𝐭𝐮𝐫𝐚̆ 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐫𝐭𝐚𝐧𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐫𝐞𝐳𝐢𝐥𝐢𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢. De unde credeam că avem o capacitate mare de rezistență, de tip „antifragil” – în termenii lui Nassim Taleb – descoperim că avem o clasă politică incapabilă să gestioneze democratic și rațional, conform proiectului majoritar important al traseului euroatlantic, niște alegeri înghesuite într-un singur an electoral.

𝐃𝐞 𝐟𝐚𝐩𝐭, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐢𝐦𝐩𝐨𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐚 𝐜𝐥𝐚𝐬𝐞𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞.

Precizez un lucru: nu vorbesc la persoana a treia despre politicieni, mă includ și eu aici, chiar dacă, în ultima vreme, nu am participat direct la decizii, autoexilându-mă la Bruxelles.

Este clar în orice clasă, e valabil și în cea politică, sunt și premianți, dar și repetenți, cu excepția școlii de de azi, unde nu prea mai sunt repetenți, ba chiar cei cu nota 2 și ceva iau burse de merit, conform algoritmului unui ministru inventat de Iohannis.

𝐏𝐫𝐢𝐧𝐜𝐢𝐩𝐚𝐥𝐚 𝐜𝐚𝐮𝐳𝐚̆ 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞-𝐚 𝐝𝐮𝐬 𝐚𝐢𝐜𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐥𝐞𝐠𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐦𝐨𝐝𝐮𝐥 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐟𝐮𝐧𝐜𝐭̦𝐢𝐨𝐧𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚, 𝐚𝐯𝐚̂𝐧𝐝 𝐨 𝐢𝐦𝐚𝐠𝐢𝐧𝐞 𝐟𝐨𝐚𝐫𝐭𝐞 𝐩𝐫𝐨𝐚𝐬𝐭𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐩𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐝𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐦𝐚̆𝐫𝐢𝐭 𝐝𝐢𝐬𝐭𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐝𝐢𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐬̦𝐢 𝐛𝐞𝐧𝐞𝐟𝐢𝐜𝐢𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢𝐥𝐨𝐫. Politicienii au transmis ideea de aroganță, iar aroganța înseamnă că nu suntem atenți la cererile oamenilor, ne bazăm pe câteva idei mari de redistribuire și ne ascundem după de televiziuni sau după conținut în social media. Se plătesc sume imense din bani publici pentru publicitate politică televizată și apoi ne uităm în oglinda televiziunilor sau a sondajelor plătite să ne arate cât de frumoși suntem și credem că suntem aleșii poporului, când, de fapt, ne alegem între noi, pe găști și prietenii, având grijă ca să nu se nască nicio bulversare în sistemul intern de putere.

𝐄𝐱𝐩𝐞𝐫𝐢𝐦𝐞𝐧𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝐩𝐫𝐢𝐦𝐚̆𝐯𝐚𝐫𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐜𝐨𝐦𝐚𝐬𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐥𝐞𝐠𝐞𝐫𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐥𝐢𝐬𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐏𝐍𝐋 𝐬̦𝐢 𝐏𝐒𝐃, 𝐢̂𝐧 𝐧𝐮𝐦𝐞𝐥𝐞 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐩𝐫𝐨𝐢𝐞𝐜𝐭 𝐞𝐮𝐫𝐨𝐩𝐞𝐚𝐧, 𝐚 𝐝𝐚𝐭 𝐚𝐫𝐢𝐩𝐢 𝐜𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐜𝐫𝐞𝐳𝐮𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐭𝐨𝐭𝐮𝐥 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐜𝐡𝐞𝐬𝐭𝐢𝐮𝐧𝐞 𝐝𝐞 𝐭𝐞𝐡𝐧𝐨𝐥𝐨𝐠𝐢𝐞 𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐨𝐫𝐚𝐥𝐚̆. E adevărat, oamenii au acceptat „alianța contra naturii”, numită astfel ideologic vorbind, chiar de unii participanți la alianță, și comasarea deoarece înțelegeau nevoia noastră de integrare europeană, nevoia de participare la concertul european, dar, mai ales, pentru a nu se pierde banii necesari dezvoltării României. Oamenii au acceptat, dar asta nu înseamnă că au fost și entuziaști, pentru că nu au fost chiar încântați de compoziția listelor sau pentru că aliații de pe panouri electorale se atacau discret pe la emisiunile de la TV sau, și mai puternic, în mitinguri electorale partizane. Ne-am încurcat în strategie și aici PSD și PNL și-au construit singure o problemă de credibilitate.

𝐃𝐞 𝐚𝐧𝐢 𝐝𝐞 𝐳𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐞 𝐭𝐫𝐚𝐠 𝐬𝐞𝐦𝐧𝐚𝐥𝐞 𝐜𝐚̆ 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐝𝐢𝐫𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐬̦𝐢 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆.

Acum, ca să trag focul la turta mea, cu mai bine de 10 ani în urmă am prezentat proiectul 𝐒𝐈𝐍𝐓𝐄𝐙𝐀 unor prieteni și oameni de afaceri, o revistă de cultură și gândirea strategică, fără accente partizane, care să deschidă mințile celor care în activau în administrația publică și în zona de politici publice. Am vrut să fie o tribună unde să se exprime experți și specialiști din diverse domenii, fără a face politică, adică să construim niște influenceri legitimi, care au ceva de spus. Am început cu 15.000 de exemplare tipărite pe care le-am distribuit gratuit la toți parlamentarii, consilierii județeni sau consilierii din administrația marilor orașe. Aveam sentimentul că am reușit să creăm ceea ce am visat întotdeauna un „intelectual colectiv ”, chiar dacă ne loveam de piedici ridicole: ba revista este prea groasă și umplea locurile unde parlamentarii primesc corespondența, ba că este prea grea pentru a fi transportată pe cursele interne ale TAROM, pentru a fi disponibilă pentru cei din administrație care zburau din țară, la București, ba că era suspect de ieftină. Am fost primii care am vorbit despre prăbușirea încrederii în societatea românească, despre lipsa de legitimitate a partidelor politice, despre propaganda lui Putin în România, am analizat pentru prima oară fenomenul fake news, despre care care la acea vreme nu se vorbea deloc în România, am avut corespondenți speciali în Ucraina pentru avorbi cu comunitatea rmânească de acolo, am prezentat digitalizarea din Estonia, un model la care România visează și acum.

Timp de 5 ani, i-am prezentat în paginile revistei pe cei mai importanți experți și intelectuali din România, dar și din străinătate, pentru a le oferi cititorilor noștri cele mai actuale tendințe de dezbatere din lumea întreagă, pentru a aduce în atenția oamenilor idei și proiecte inovatoare, dar și pentru a redescoperi spiritul românesc autentic. Însă, dupa descălecatul de la Sibiu al marelui strateg al educației Klaus Iohannis, un alt strateg de la un serviciu la fel de strategic l-a speriat pe sponsorul nostru să nu mai participe la proiect pentru că este un proiect al vechiului regim. Nu am omorât proiectul, dar nu am mai putut să-l păstrăm la extinderea inițială, am păstrat doar o flacără care pâlpâie în speranța unor vremuri care au nevoie de un pic de lumină.

𝐎 𝐫𝐞𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆ 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐚𝐥𝐚̆, 𝐝𝐚𝐫 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐦𝐮𝐭𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐭𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥𝐮𝐥 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭𝐢𝐯. 𝐏𝐫𝐞𝐦𝐢𝐬𝐚 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐨 𝐜𝐫𝐢𝐳𝐚̆ 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚̆.

𝐍𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐨 𝐫𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞 𝐜𝐞 𝐬𝐞 𝐢̂𝐧𝐭𝐚̂𝐦𝐩𝐥𝐚̆ 𝐚𝐳𝐢, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐨 𝐫𝐞𝐯𝐨𝐥𝐭𝐚̆ 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐥𝐨𝐫 𝐬̦𝐢 𝐨 𝐢̂𝐦𝐩𝐢𝐞𝐝𝐢𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚 𝐬𝐭𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢 𝐢̂𝐧 𝐩𝐫𝐨𝐩𝐫𝐢𝐢𝐥𝐞 𝐬̦𝐢𝐫𝐞𝐭𝐮𝐫𝐢. Din păcate, putem cădea în nas fiindcă în competiția internațională. orice gest greșit, orice pas împiedicat, se taxează. Te costă foarte mulți bani orice greșeală de guvernare. în capitalismul financiar, prostiile interne se plătesc cu vârf și îndesat în plan extern.

𝐀𝐩𝐚𝐫𝐞 𝐬̦𝐢 𝐮𝐧 𝐚𝐥𝐭 𝐟𝐞𝐧𝐨𝐦𝐞𝐧 𝐚𝐜𝐜𝐞𝐧𝐭𝐮𝐚𝐭 𝐦𝐮𝐥𝐭 𝐢̂𝐧 𝐮𝐥𝐭𝐢𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞𝐜𝐞𝐧𝐢𝐮: 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞𝐜𝐭𝐮𝐚𝐥𝐢𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐚 𝐬-𝐚𝐮 𝐥𝐚̆𝐬𝐚𝐭 𝐢̂𝐦𝐩𝐢𝐧𝐬̦𝐢, 𝐢̂𝐧𝐜𝐞𝐭, 𝐢̂𝐧 𝐚𝐟𝐚𝐫𝐚 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐞𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐬̦𝐢 𝐜𝐡𝐢𝐚𝐫 𝐚 𝐬𝐜𝐞𝐧𝐞𝐢 𝐩𝐮𝐛𝐥𝐢𝐜𝐞.

Cred că am ajuns aici și pentru că lumea noastră nu mai este explicată oamenilor, în locul unei piețe publice a ideilor, în care intelectualii dezbat și explică, avem o enclavizare a unei vieți intelectuale tot mai fragile și un spațiu gol pentru rezonanța ideilor simple, teoriei complotului și tuturor misticismelor și păcălelilor de azi, de la teoriile de dezvoltare personală, până la progresism, new ageism și noua religie woke. Intelectualii români care au făcut politică s-au retras dezamăgiți, alții au fost împinși în afară de semidocții care se simțeau încurcați de ideile lor, de frazele lungi sau de cuvintele cu litere multe. Poate au acceptat prea ușor că au pierdut bătălia și s-au retras în rezervații, acolo unde se întâlnesc doar cu prietenii, emulii și egalii lor. Prea puțin pentru a face ceva pentru România și chiar pentru cultura care suferă când guvernanții nu înțeleg rostul ei fundamental pentru devenirea unei națiuni. Prin promovarea de valori și viziuni despre viitor, intelectualii participă la stabilitate și ordine socială, chiar și atunci când critică. Sau, poate, mai ales atunci.

𝐄𝐬𝐭𝐞 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐠𝐫𝐞𝐮 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐭𝐫𝐮𝐢𝐞𝐬̦𝐭𝐢 𝐨𝐫𝐝𝐢𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐢̂𝐭̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐢𝐞𝐬̦𝐢 𝐦𝐚𝐢 𝐮𝐬̦𝐨𝐫 𝐡𝐚𝐨𝐬𝐮𝐥, 𝐞𝐥 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐮𝐥𝐭𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐠𝐫𝐞𝐬̦𝐞𝐥𝐢 𝐬𝐚𝐮 𝐝𝐢𝐧 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐮𝐫𝐢 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞. Situația de acum, din România, are atât origini structurale, care vin din tradiția politică a deceniilor de după revoluție, dar și mari greșeli strategice din toți acești ani.

Să luăm ultima idee: PSD și PNL au venit cu strategii divergente în acest an electoral, iar culmea gândirii strategice a rezultat din faptul că, încurajați de rezultatul primăvară, liberalii au făcut o strategie de blocare a lui Simion, prin Georgescu, pentru ca Simion să nu intre în turul al doilea și pe ideea că Ciucă ar putea intra și l-ar bate sigur pe Ciolacu. Deși era clar de mai bine de un an că Nicolae Ciucă nu poate ajunge în turul al doilea, marii strategi din spate au folosit speranța ca strategie și au potențat candidatul care părea a fi outsider. Evident, nici strategii PSD nu s-au lăsat, ei căutând prin diverse mijloace să sprijine intrarea lui Simion în lupta directă cu Ciolacu. Pare o realitate halucinantă, dar este chiar

Marcel Ciolacu și PSD sau Bolojan și PNL vor avea mult de lucru în viitor pentru a repara erorile strategice ale partidelor lor și pentru a pune partidele să caute cu adevărat expertiză din interior, dar și din exterior, pentru ca erori strategice de acest tip să nu se mai întâmple. Cele două mari partide trebuie reinventate pentru a rămâne în jocul politic și democratic, și, din păcate, nu prea există mult timp pentru a regenera un altfel de leadership.

Cred, totuși, că România nu se află chiar în cea mai proastă situație, cred că putem repara răul făcut, chiar dacă va dura ceva timp.

𝐎 𝐞𝐯𝐢𝐝𝐞𝐧𝐭̦𝐚̌ 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐧𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞𝐦 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐨 𝐯𝐞𝐝𝐞𝐦: 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐫𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞𝐬𝐜 𝐚 𝐢𝐧𝐭𝐫𝐚𝐭 𝐢̂𝐧𝐭𝐫-𝐨 𝐜𝐫𝐢𝐳𝐚̆ 𝐩𝐫𝐨𝐟𝐮𝐧𝐝𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐜𝐚̆, 𝐨𝐛𝐬𝐞𝐝𝐚𝐭 𝐝𝐞 𝐬𝐭𝐚𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞, 𝐚 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐨𝐫𝐛 𝐥𝐚 𝐦𝐚𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐬𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆𝐫𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐮 𝐥𝐨𝐜 𝐜𝐮 𝐯𝐢𝐭𝐞𝐳𝐚 𝐝𝐞𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐨𝐜𝐢𝐞𝐭𝐚𝐭𝐞𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐞𝐦𝐩𝐨𝐫𝐚𝐧𝐚̆. România nu este ocolită, nu este o insulă, se schimbă în rezonanță cu toată lumea liberă. Sunt unele studii recente care arată că oamenii Europa petrec șapte ore și 30 de minute online, că, în fiecare zi pe mapamond, oamenii își schimbă 5 milioane de emoticoane. Sigur, românii nu stau doar cu capul în TikTok, stau cu capul în propriile lor viață, știu ce bani au în buzunar, știu ce proiectele strategice ale propriei vieți. Este vorba și de alienarea oamenilor pornind de aici, de la informații fragmentate pe care le colectează aleator sau cu care sunt targetați de algoritmi pentru a se naște ideea că regulile sociale nu mai funcționează, că mergem spre o disoluție și spre anomie socială. Trăim într-un fel de New Age întârziat pentru că societatea este stresată și dereglată de propriile ambiții.

𝐎𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢 𝐚𝐮 𝐯𝐚̆𝐳𝐮𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐞𝐭𝐢𝐭̦𝐢𝐞 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚̆, 𝐝𝐚𝐫 𝐦𝐚𝐢 𝐠𝐫𝐚𝐯, 𝐚𝐮 𝐚𝐯𝐮𝐭 𝐚𝐧𝐮𝐥 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐚 𝐬𝐞𝐧𝐳𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐮𝐧𝐮𝐢 𝐛𝐥𝐚𝐭 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜 𝐬̦𝐢 𝐢̂𝐧𝐭𝐫𝐞 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐢𝐝𝐞. Dacă se ucide competiția internă și, prin aceasta, dinamica internă sănătoasă din interiorul partidelor, asta duce până la urmă la moarte sigură. Întinerirea partidelor se produce, de cele mai multe ori, doar prin promovarea rudeniilor sau a unor indivizi care nu au performat nicăieri înainte. Pentru mulți, primul lor job este jobul pe care l-au care primit din politică.

𝐄 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭 𝐜𝐚̆ 𝐚𝐬𝐭𝐚̆𝐳𝐢 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐚𝐥𝐠𝐨𝐫𝐢𝐭𝐦𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐨 𝐦𝐞𝐭𝐨𝐝𝐚̆ 𝐩𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐚 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞 𝐦𝐚𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞 𝐜𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐞𝐬𝐜 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐢, 𝐝𝐚𝐫 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐚 𝐟𝐨𝐥𝐨𝐬𝐢𝐭 𝐜𝐚𝐧𝐚𝐥𝐞𝐥𝐞 𝐚𝐜𝐞𝐬𝐭𝐞𝐚. 𝐈𝐧𝐭𝐞𝐫𝐧𝐞𝐭𝐮𝐥 𝐫𝐞𝐬𝐞𝐭𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐫𝐞𝐥𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐧𝐨𝐚𝐬𝐭𝐫𝐚̆ 𝐜𝐮 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚, 𝐧𝐞 𝐩𝐮𝐧𝐞 𝐢̂𝐧 𝐬𝐢𝐭𝐮𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐝𝐞 𝐚 𝐧𝐞𝐠𝐨𝐜𝐢𝐚 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐢𝐧𝐮𝐮, 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚̆𝐦 𝐬𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐢 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐝𝐮𝐚𝐥𝐞, 𝐧𝐞 𝐞𝐱𝐚𝐜𝐞𝐫𝐛𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐢𝐧𝐝𝐢𝐯𝐢𝐝𝐮𝐚𝐥𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐧𝐚𝐫𝐜𝐢𝐬𝐢𝐬𝐦𝐮𝐥. Victimizarea devine o paradigmă interesantă, alături de nevoia de protecție și de conformism. Internetul ne obișnuiește cu simplificarea mesajului, algoritmii selectează și grupează oameni în bule închise încât ajung să nu vadă adevărul celorlalți. Apare, pe lângă conformism, insularizarea, iritabilitatea, naivitatea și toate celelalte care sunt boli ale internetului. „Oamenii se micșorează când sunt împreună”, cum spunea odată un poet, Nicolas de Chamfort. În viața noastră din rețele excluderea și stigmatizarea tronează, rețetele ne împing să căutăm mereu țapi ispășitori chiar dacă, vorba lui Tocqueville, oamenii nu pot fi scutiți de neliniștea de a gândi și greutatea de a trăi. Complexul cetății sub asediu în care trăim și vine să ne salveze un fost general de armată eșuat în politică a fost una din temele pe care le-au aruncat liberalii în această perioadă. Nevoia de a fi conduși și dorința de a rămâne liberi sunt două dorințe contradictorii ale oamenilor și, în România de azi, nu e simplu să rezolvăm acest paradox.

𝐒𝐜𝐡𝐢𝐦𝐛𝐚̆𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐞 𝐦𝐞𝐧𝐭𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 𝐚𝐮 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐢𝐠𝐧𝐨𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐞 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐢𝐟𝐢𝐜𝐚𝐭𝐨𝐫𝐢𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐢. Era clar că în ultimii ani se caută alternative la sistemul politic tradițional, din cauza deziluziei față de partidele politice tradiționale, corupția, ineficiența sistemului birocratic și altele. Sigur că platformele digitale au influențat gândirea și comportamentul politic și electoral, și au avut un impact puternic asupra modului în care sunt propagate și recepționate mesajele politice, inclusiv cele asociate votului extremist și suveranist. Iată câteva moduri prin care aceste platforme influențează acest fenomen:

1. Platformele digitale permit diseminarea rapidă a conținuturilor cu informație polarizantă, creează camere de rezonanță și bulele de filtrare, utilizatorii fiind puși în situația de a interacționa cu mesaje care le confirmă convingerile existente.

2. Platformele sunt instrumente puternice pentru mobilizarea alegătorilor, este valabil pentru mișcările extremiste sau suveraniste, dar să fim sinceri, același lucru este valabil și pentru acțiuni civice, umanitare. Lipsa de pregătire a politicienilor mainstream pentru noile tehnologii nu explică succesul naționaliștilor, mai ales că și partidele din mainstream au cheltuit sume imense pe rețelele sociale.

E adevărat și că percepția inexactă a lumii este un fenomen „normal” astăzi, în epoca post-adevăr, când căutăm invariabil informații în funcție de convingerile și stereotipurile noastre, când ne formăm o imagine de la un singur element, când prin disonanța cognitivă căutăm locuri unde argumentele ne convin sau avem un loc al controlului în afara destinului nostru. Lumea se schimbă rapid, dar sistemul nostru politic a crezut, și sunt sigur că încă se iluzionează, că politica poate rămâne cea de până acum. Este absolut fals, nimic nu va mai fi cum a fost, ca să folosesc o butadă atât de utilizată.

𝐎 𝐜𝐨𝐧𝐜𝐥𝐮𝐳𝐢𝐞 𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐧𝐞 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐞𝐬̦𝐭𝐞 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜, 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞𝐚 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐨𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐞𝐚𝐬𝐜𝐚̆ 𝐢̂𝐧 𝐬𝐩𝐚𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐟𝐫𝐨𝐧𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜, 𝐚𝐭𝐮𝐧𝐜𝐢 𝐜𝐚̂𝐧𝐝 𝐬𝐞 𝐞𝐥𝐚𝐛𝐨𝐫𝐞𝐚𝐳𝐚̆ 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐩𝐥𝐚𝐧𝐮𝐫𝐢. Poate ne lipsesc și niște executivi în câteva posturi cheie. Evident, este crucial un proiect de reformă a statului, proiect început și finanțat de UE cu referire la creșterea capacității administrative, dar care s-a oprit brusc în 2017. Reforma statului și a finanțelor publice nu trebuie făcută cu toporul și televizorul, cum s-a mai încercat, slăbind și mai mult firava coeziune socială, dar și potențând un val de revoltă care s-a pornit și care, poate, nu va mai fi ușor de oprit. Trebuie inhibată tendința de a tăia în carne vie, trebuie o strategie de schimbare pe termen mediu și lung, dar inhibate și strategiile de demagogie electorală cu banii publici. Trebuie să explicăm și să acționăm pe principiul gândire cu premeditare.

Trebuie să renunțăm la sindromul selfie din politică, la narcisismul din media, la omniprezența politicienilor, de dimineața, la amiază și seara pe platourile de televiziune: oamenii nu mai suportă acest lucru. Este o suprasaturație care banalizează și trivializează politica, o transformă într-un fapt cotidian banal, fără impact. Când apar oamenii politici ar trebui să fie cu ocazia unor decizii importante sau evenimente majore. Altfel, în căutarea notorietății, politicienii devin parte a unui zgomot de fond care enervează sau nu, dar nu aduce modificări în viața oamenilor.