Rețeta medicală, caligrafia și pacientul turmentat de legislație

Apoi drajilor, io nu știu cum e pe la voi, dară io m-am mutat la capitală. La vârsta mea mai cresc și io ciuperci prin oarecare părți ale corpului, în special toamna. Băiat finuț de la Cluj-Napoca, mă gândii(n.r. așa vreau io să scriu, să fiu la modă) io că nu-i frumos să le împrăștii prin capitală, mai ales că nicăieri lumea nu cumpără așa ceva,fuge ca de dracu. Așa că m-am dus frumos la urologie.

Apoi drajilor, jenerația asta cu cheia de gât o făcut școală serioasă ce-i drept, dar no, pe vremea mea, cursurile litografiate lipseau, erau anii 1985-1992, la Universitatea Tehnică. La medicină, aceeași poveste, era o viitoare doamnă doctor care nu avea un schelet la dispoziție și învăța morfopat pe mine, la munte, la Râșca. Deci cursuri canci, scriam la cursuri cu viteză maximă. Așa ne-am stricat marea majoritate scrisul. Inclusiv medicii de o deosebită calitate profesională. Oamenii nu fac caligrafie ci medicină. Cei care scriu frumos îi regăsim de regulă în presă sau politică.

No dar, am uitat că trebuie să vă spun cum e cu rețeta. Prin grija domnului ministru Alexandru Rafila, care constată că la nivelul farmaciilor sunt probleme : Astfel, întrucât la acest moment inspecția nu mai poate fi asigurată în parametri normali, se impune, în regim de urgență, extinderea la nivel teritorial, prin cele 42 de direcții de sănătate publică județene, respectiv a municipiului București, a acestei activități pentru monitorizarea corespunzătoare a activităților desfășurate de unitățile farmaceutice.

Doar că informatica asta medicală parcă râde de pacient, nu alta. Se duce omul cu programare la medicul de familie că no, îl cam mănâncă pe unde nu poate spune. Medicul îi face o trimitere la urologie, că nu poate să-i dea antifungice de la el putere. Acolo trebuie iară programare, că doar nu te duci când te taie capul. Medicul primar urolog, nu e și inginer de sistem, așa că dacă nu merge imprimanta, apoi nu poate să-l pună pe pacient s-o repare, că doar no, e pacient omu.

Așa că pacientu pune waze-ul și merje la farmacie. Acolo, se uită lung la farmacista frumoasă, care se chinuie să priceapă scrisu. Nu al meu, al lui dom doctor. Doar rețeta trebuie introdusă în sistem, prin softul din farmacie. Nu o introduce, vine cu bani de acasă la primul control.

Io stau ca boul la poartă nouă și mă uit la farmacistă, că nici io nu pricep scrisul. În spatele meu este o doamnă care pe bună dreptate se întreabă ce-i cu toți grașii ăștia care cumpără medicamente. Îi explic direct în limbajul neaoș ardelenesc că mi se fâlfâie dă situație, că io nu introduc nimic în sistem noaptea asta, dar dacă dă o sticlă de whisky, mă ocup serios de ea. Acum nu mai știu pe cine să înjur, deoarece toată coada mă înjură. Mă gândesc că tot îi bine că înțeleg ce înjură, după imaginație par intelectuali, pă bune !

Îmi iau rețeta și o șterg afară, în ideea că o să învăț înjurături noi și îmi iau eu revanșa, apoi oi vedea io când. Mă așez pe o bancă udă de la ploaie și mă scarpin îndelung. E aproape orgasmic, nu alta. Stau eu și cujet : Oare domnii ăia care chinuie pacientu, farmacistu, au stat și s-au gândit când or făcut lejea sau numa o stat ?!

Mă uit repede în jur, fără să înjur după un WC. Nu găsesc, parcă simt că încep să mă enervez ușor. Ajung într-o budă în sfârșit, mă exprim și io cum pot. No, dar nu este hârtie. Noroc că am rețeta, deși …dar no, tot nu se înțelege.

Mâine o iau de la capăt, medic de familie, urolog, farmacie… !

N.r. Acest articol are scopul de a modifica o lege proastă. Despre legile proaste, opinia jurnalistului este că atunci când o lege este realmente proastă, libertatea de exprimare este deasupra legii.