octombrie 3, 2024

Luni, 16 septembrie între 10-14, protest persoane cu dizabilități în fața Guvernului României

0

După acțiunea din 10 ianuarie 2024, a persoanelor cu diagnostic HIV/SIDA, iată că CNDR iese în stradă. UNOPA este invitată să se alăture protestului, la fel celelalte organizații care reprezintă persoane cu dizabilități.

Federaţia Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România organizează protest în data de 16 septembrie, în intervalul orar 10 – 14, în faţa Guvernului României.

„Având în vedere situaţia profund nedreaptă şi discriminatorie creată de Legea nr. 360 din 29 noiembrie 2023 privind sistemul public de pensii, este esenţial ca persoanele cu dizabilităţi care au contribuit la sistemul de pensii în condiţii de handicap să îşi apere drepturile prin toate mijloacele legale disponibile. Deşi Consiliul Naţional al Dizabilităţii din România a făcut nenumărate demersuri în ultimii patru ani pentru a atrage atenţia asupra acestor inechităţi, guvernanţii şi parlamentarii au ales să ignore aceste avertismente şi nu şi-au îndeplinit obligaţiile de a proteja drepturile celor mai vulnerabili cetăţeni.

Toţi pensionarii cu dizabilităţi care au beneficiat de stagiul de cotizare contributiv redus, conform legilor anterioare, au primit recent decizii din care rezultă că pensiile lor recalculate sunt mai mici cu procente între 50% şi 80%. Există 10 tipuri de handicap conform legislaţiei româneşti: fizic, vizual, auditiv, surdocecitate, somatic, mintal, psihic, HIV/SIDA, asociat, boli rare. Colegii noştri cu aceste handicapuri au muncit şi au realizat stagiul contributiv de cotizare prevăzut de lege. Este inadmisibil ca eforturile şi contribuţiile noastre sociale să fie anulate printr-o lege care ignoră specificul şi dificultăţile cu care ne confruntăm. Nu putem accepta să fim penalizaţi pentru dizabilităţile noastre şi să fim împinşi la marginea societăţii prin politici publice nedrepte”, a declarat Daniela Tontsch, preşedinta Consiliului Naţional al Dizabilităţii din România.

Legea nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, care este în vigoare până la data de 31 august 2024, cuprinde prevederi menite să asigure o tranziţie mai uşoară către pensionare pentru persoanele care au realizat un stagiu de cotizare în condiţii de handicap.

Conform art. 58 şi 59:

– Persoanele cu handicap grav beneficiază de o reducere a vârstei standard de pensionare cu 15 ani, dacă au realizat cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare în aceste condiţii.

– Persoanele cu handicap accentuat pot ieşi la pensie cu 10 ani mai devreme, dacă au realizat cel puţin două treimi din stagiul complet de cotizare.

– Persoanele cu handicap mediu beneficiază, de asemenea, de o reducere de 10 ani a vârstei standard de pensionare, cu condiţia să fi realizat stagiul complet de cotizare în condiţii de handicap mediu.

De asemenea, nevăzătorii beneficiază de o măsură specială, aceştia putând accesa pensia pentru limită de vârstă indiferent de vârstă, cu condiţia să fi realizat ca nevăzători cel puţin o treime din stagiul complet de cotizare.

Noile modificări legislative din Legea nr. 360/2023 anulează recunoaşterea unui stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilităţi.

Aceasta este o problemă socială semnificativă, deoarece nu doar că descurajează integrarea persoanelor cu dizabilităţi pe piaţa muncii, dar şi subminează recunoaşterea eforturilor acestora de a participa activ în societate.

Este, de asemenea, o profundă nedreptate constituţională şi legală faţă de persoanele cu dizabilităţi grave şi accentuate, precum şi faţă de alte categorii vulnerabile, care au contribuit la sistemul de pensii din România în baza unor legi specifice. Prin modificările aduse de Legea pensiilor nr. 360/2023, drepturile câştigate anterior, prin care se recunoştea un stagiu de cotizare contributiv redus pentru persoanele cu dizabilităţi, sunt efectiv anulate.

Această lege introduce o formulă de calcul care are la bază aplicarea unui stagiu de cotizare uniform de 25 de ani, fără a ţine cont de stagiile reduse recunoscute anterior pentru persoanele cu dizabilităţi grave şi accentuate, ceea ce produce o diminuare semnificativă a pensiilor acestor persoane.

Mai mult, se produce îngheţarea pensiilor la valoarea din 31 august 2024 şi lipsa oricărei indexări pe o perioadă de 10-15 ani, ceea ce reprezintă o încălcare a dreptului la o viaţă demnă şi a principiului echităţii sociale. Persoanele afectate, în special cele cu handicap grav, vor fi puse într-o situaţie economică şi socială extrem de dificilă, pierzându-se orice recunoaştere a efortului lor de a participa activ la societate, în ciuda limitărilor fizice sau mentale.

Acest tratament discriminatoriu contravine atât principiilor constituţionale, cât şi angajamentelor internaţionale asumate de România privind protecţia drepturilor persoanelor cu dizabilităţi.

Într-o societate justă, legile trebuie să protejeze şi să susţină categoriile vulnerabile, nu să le penalizeze. Modificările aduse prin Legea nr. 360/2023 nu doar că subminează aceste principii, ci creează şi un precedent periculos pentru viitorul protecţiei sociale în România.

Preşedinte

Daniela Tontsch

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *