decembrie 13, 2024

E groasă rău ! Un miliard de euro cheltuiți pe vaccinuri COVID, o treime au expirat.Cifrele care arată dezastrul financiar

0

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) a informat organele de urmărire penală asupra modului nejustificat și lipsit de responsabilitate prin care au fost gestionate fondurile publice destinate achiziționării vaccinurilor anti COVID-19. Conform ultimelor informații, statul român a cheltuit peste un miliard de euro pentru achiziționarea a 36.833.730 de doze de vaccin, dintre care o treime au expirat, statul român plătind inclusiv pentru distrugerea acestor doze.

În dosarul penal înregistrat la DNA, în care o persoană a fost pusă sub urmărire penală pentru modalitatea în care s-a desfășurat achiziționare dozelor de vaccinuri anti-COVID19, procurorii urmează să stabilească cuantumul total al prejudiciului și lista persoanelor vinovate.

Cifrele care arată dezastrul financiar

Într-un răspuns oficial primit de FACIAS, Ministerul Sănătății a confirmat că România a achiziționat vaccinuri împotriva COVID-19 în baza unor contracte în valoare totală de peste 1 miliard de euro. Până în prezent, statul român a plătit aproape 500 de milioane de euro pentru aceste vaccinuri, cu o obligație restantă de 600 de milioane de euro. În pofida acestei cheltuieli uriașe, 14.164.564 de doze – echivalentul a peste o treime din totalul achiziționat – au expirat, generând pierderi financiare enorme, imposibil de recuperat.

De asemenea, Ministerul Sănătății a informat FACIAS că România a donat  și vândut 5.691.830 de doze altor state, la același preț de achiziție. În plus, autoritățile au încercat renegocierea unor contracte cu producătorii, renunțând la milioane de doze, dar aceste eforturi nu au fost suficiente pentru a împiedica acumularea de stocuri care au rămas neutilizate și au expirat. În prezent, chiar dacă România mai are de achitat sume semnificative pentru contractele semnate, nu mai deține în stoc nicio doză de vaccin COVID-19 și nici nu intenționează să achiziționeze altele.

Un spital regional în loc de risipă

Valoarea risipei aferentă dozelor expirate este de peste 400 de milioane de euro, sumă ce ar fi putut contribui, de exemplu, la construirea unui spital regional. În 2020, valoarea unui spital regional modern era estimată la 550 de milioane de euro, iar astăzi, în loc să avem o unitate medicală care să răspundă nevoilor cetățenilor, avem o datorie considerabilă, acumulată din cauza unor decizii eronate și lipsite de responsabilitate.

Este esențial ca autoritățile statului să investigheze modul de utilizare a acestor fonduri și să-i tragă la răspundere pe cei responsabili de strategia disproporționată de achiziții. Persoanele implicate în managementul defectuos și în decizii care au afectat interesele românilor trebuie să fie răspunzătoare atât din punct de vedere penal, cât și financiar.

About The Author

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *