„Cei puternici fac ce vor, cei slabi suferă ce trebuie”

Astăzi, valoarea reală ar trebui să fie mai pregnantă ca oricând. O analiză globală e obligatorie, ca să pricepem ceva. Dar, spune de fapt mult mai mult ! Este un veritabil curs de democrație, al lui Vasile Dîncu.
În aceste zile, în fața vânzolelii mondiale generate de politicianul momentului, Donald Trump, am vrut să scriu un text doct despre capcana lui Tucidide. Mă gândisem chiar să valorific ceva din realismul politic al lui Machiavelli și să îmi dau cu părerea despre încleștarea de azi dintre SUA și China, în lumina ultimelor năzbâtii bulversante, doar ca formă de expresie, prin care Donald Trump devine regele audiențelor mondiale.
Dar, furtuna pornită în țara noastră, după primul moment de uluială, mă face să arunc naibii paginile scrise pe avion și să cobor gândul la nivelul cizmarului lui Rembrandt. Nu e nevoie de cărți, lecturi sau de vreun fel de gândire pentru că nu ai ce face cu ele și nici cu cine comunica. O țară în care Mitică de la Ligă sau Nea Gigi fac analize politice la televizor, în prime time, altul trebuie să fie gândul și analiza, trebuie să spui direct ce ai de spus, fără silogisme sau figuri stil, măcar să te înjure cei care se găsesc în treabă pentru ce ai spus și nu pentru ce nu au înțeles ei.
Așadar, renunț la începutul gândit a fi cu mult ventilatul citat a lui Tucidide: „Cei puternici fac ce vor, cei slabi suferă ce trebuie” și intru abrupt în ceea ce vreau să spun, pe puncte și fără volte retorice și politețuri academice.

O armată de moderatori și „analiști” se isterizează, la televizor și pe rețele, că România nu este invitată la Paris sau că J.D. Vance a vorbit despre România la Munchen și că noi trebuie să răspundem imediat. Că Președintele sau premierul trebuie să explice cum e cu anularea alegerilor și cu starea de sănătate a democrației noastre, să fugim în SUA sau să găsim soluții imediate de a schimba opinia americană, pentru că „piere țara, oameni buni”. Puși la colț, politicienii se simt obligați să răspundă, să confirme, obosesc și repetă sau acceptă să spună fraze alarmiste. Noroc că premierul și Președintele în exercițiu nu s-au conformat și nu au acreditat discursul despre Yalta II. E adevărat, România ar fi trebuit să fie în panelurile de discuții de la Munchen, să fie acolo cu politicieni, să aducă și ea o viziune, dar nu să sară în sus în timp sau după ce a vorbit vicepreședintele american.

Nu eram noi interpelați, era un pretext pentru ca omul venit din SUA să dea mesaje pro-AfD și să caute să creeze un dezechilibru acolo, deși cred că, dacă îi cunosc eu pe nemți, cât de cât, a obținut doar contrariul.

Nu suntem chiar așa de importanți încât să fie îngrijorați de starea democrației de la noi. Dacă nu o să încercăm o explicație cu ceva dovezi, pentru români, nu pentru americani, efectul de la urne va fi unul care nu o să ne placă.

Atâtea prostii spuse pe tot continentul nostru nu credeam să aud. La noi mă aștept de la orice, dar m-am înșelat cu privire la cultura politică europeană. E adevărat că Europa este puțin obosită, că nu prea are lideri care poată să dea cu pumnul în masă, că nu are armata organizată, dar să simplifice atât de mult percepția unei realități geopolitice este greu admisibil. Politica americană nu se reduce la declarațiile unui gambler, chiar dacă este Președintele Trump. Președintele face deschiderea cu declarații maximaliste, dar vin apoi mecanismele instituționale care negociază, analizează, pun în aplicare diferite strategii. America a salvat Europa în două războaie mondiale, cum credem că renunță la relația asta? Europa va fi mereu cel mai important aliat al Americii, nu doar pentru relația de mamă și fiică, așa cum îmi spune mereu un amic american. Dar, acum, Trump negociază o problemă economică, e om de business și a moștenit o administrație cu o datorie publică pe care nici nu aș ști să o scriu în cifre. Să recunoaștem că are și dreptate cu privire la cheltuielile de securitate. Pentru a deveni o mare putere, Europa trebuie să se unească și să își facă propriile capacități de apărare. Nu poți aștepta să te apere SUA de câteva decenii și tu să stai liniștit, să te umfle râsul când americanii cer bani de arme.


Aici nevrozele politicienilor și țipetele de studio ale unor analiști obosiți de anul electoral trecut merg pe o linie de gândire aiurea. Rușii au transmis mereu că sunt deranjați de prezența NATO în fosta lor zonă de influență, dar să credem că NATO cedează un teritoriu câștigat (și în mințile și inimile oamenilor) este o greșeală de gândire gravă. În plus, dragi strategi, și scutul antirachetă de la Deveselu și alte obiective militare din România sunt prevăzute să apere, monitorizeze sau să acceseze alte zone, nu au fost puse pentru a viza Rusia, chiar dacă propaganda rusă spune asta, din când în când.

A spus-o și secretarul de stat american Marc Rubio, dar noi ne uităm doar la ce spune Trump, că pacea este un proces complicat și că nu se face printr-un singur telefon. Nu mai lungesc vorba, se va vedea cât de complicat va fi. Sper să nu mai fiu înfierat de marii lideri, așa cum s-a întâmplat în anul 2023 când am afirmat că războiul se termină prin negocierea unei păci și că trebuie făcute presiuni asupra rușilor. Măcar acum nu mi se va mai cere demisia pentru că domnul acela s-a demis singur și a șters-o la Sibiu.

Este adevărat, Donald Trump a spus că nu va fi primită Ucraina în NATO și că Ucraina va pierde ceva teritorii. Dar dacă suntem realiști o să observăm că a cedat ce nu avea. Nu era previzibilă o primire a Ucrainei în NATO (din păcate, această discuție cu traseu ireversibil era doar de fațadă, toți conducătorii militari sau civili ai NATO încercau să ne convingă pe cei din Est să nu mai facem ca țările baltice, cei care cereau mereu termene pentru primirea Ucrainei în NATO). Despre teritorii, ce să mai spunem, ar fi mare victorie a omenirii să-i trimită cineva pe ruși acasă după ce au intrat undeva. Ne putem aștepta oricând ca Trump, dacă nu ies alte negocieri, să spună că a glumit, că nici vorbă, că Zelensky e un drăguț, un erou, iar Putin un dictator căruia i-a dat o șansă. Cum să ne închipuim că un președinte american va cedat Europa fără luptă?

Mamă, ce tragedie! Mă mir că nu am făcut manifestații în capitalele europene cu pancarte „Nimic despre noi, fără noi”. Oameni buni, dacă am fi citit și presa internațională din ultimele zile, am fi înțeles că la Riad americanii și rușii au făcut o primă încercare de negociere bilaterală, după multe decenii și într-o perioadă în care americanii caută să-i scoată pe ruși din brațele Chinei. Războiul din Ucraina este departe de America, cum sincer a spus Donald Trump, iar Ucraina a fost doar un bun pretext. Aș putea chiar să pariez: dacă s-ar publica stenogramele, cred că am vedea că discuția despre Ucraina a fost la coada ordinii de zi. Această întâlnire a fost mai degrabă un eveniment de testare a voințelor de negociere și, mai ales, a avut o importantă dimensiune economică la care voi reveni. Deocamdată, îmi închipui că Rubio, care e un politician cu mare experiență și inteligență, a zâmbit indulgent văzând cum Europa se emoționează și organizează saloane ale refuzaților, fac referire aici la impresionism politic și gomoșenia fără argumente. După ce ne-a lăsat să ne punem poalele în cap, Rubio a venit și ne-a spus să stăm liniștiți, că Europa și Ucraina vor face parte din negocieri, că sancțiunile economice rămân, se vor modifica doar unele mai mult sau mai puțin – vedem noi – că nimeni nu o să impună un acord bilateral Ucrainei și altele. Adică, ne-a lăsat să fim penibili, să sărim ca arși, să ne certăm pe cine trimite trupe în Ucraina și apoi să vină cu o voce autorizată să ne spună să fim mai calmi. Și înca ceva: să nu spunem prostii, să așteptam. Iar lui Zelensky i-a transmis să fie mai calm, să accepte că nu trebuie să răspunzi unui președinte mai bătrân care, poate, mai spune și lucruri care nu sunt ok, dar așa e viața nedreaptă, iar cei puternici mai fac și intervenții cu forța disproporționată, cum spunea odinioară analistul de fotbal Ioan Crăciunescu.

Cum spunea un analist de la Bloomberg, Ucraina a fost doar un pion pe calea restabilirii relațiilor dintre Rusia Și SUA. Adică Donald Trump folosește Ucraina ca pe o carte bună de jucat în această ecuație economică a unei relații în care SUA a pierdut foarte mulți bani. Unii analiști spun că SUA a pierdut cu ocazia războiului din Ucraina peste 300 de miliarde de dolari. La începutul războiului erau 457 de companii americane care activau în Rusia, iar acum mai sunt 23 prezente cu întreaga activitate. Pe lângă deficitul pe care îl are cu Europa, SUA caută să recupereze ceva pierderi și reluarea relațiilor economice este importantă, mai ales că are ceva de oferit acum, sigur, sperăm că nu oferă Ucraina, așa cum presupun cei foarte pesimiști. Dar mai este și negocierea pentru mineralele rare ale Ucrainei, însă această chestiune ține și de filosofia morală și e o temă destul de complicată pentru a o discuta superficial, aici.


E adevărat că asta ne transmit balticii mereu și le înțeleg frica lor de ruși. Da, SUA este puterea cea mai mare a NATO, contribuția cea mai mare, cu singura armată antrenată în conflicte (acum este și Ucraina), dar nu avem vreo dovadă că Rusia este pregătită să atace Europa sau vreo țară NATO. Da, nu ar fi previzibil să se întâmple, cel puțin în viitorul apropiat. Dar dacă, Doamne Ferește, se întâmplă, vom merge și noi pe propunerea franceză care, de vreo 30 de ani, insistă să facem o armată a Europei. Nici Rusia nu este chiar puterea care să ocupe Europa într-o clipită. Este cu o economie sub cea a Italiei și forța economică este decisivă în războaie. Înainte de invadarea Ucrainei, Rusia a făcut comerț cu Europa, sau cu o parte a ei, și nu cred că se pregătea să-și ocupe clienții. Vorba unei glume de pe Facebook: 500 de milioane de europeni se roagă de 300 de milioane de americani, să-i apere de 140 de milioane de ruși, care sunt ținuți în loc de 26 de milioane de ucraineni. Dar să revin la tonul serios: Europa trebuie să ia în serios funcția de apărare și securitate pentru că, vorba unui strateg, este bine să fii bogat și puternic, dar este periculos să fii bogat și slab.


Donald Trump a cerut compensații de 500 de miliarde din estimatele minerale rare, deși tot el spusese că au trimis ajutoare de 350 de miliarde de dolari. Institutul din Kiel, cea mai autorizată instituție care monitorizează războiul, arată că americanii au cheltuit 114 miliarde de dolari, din care ajutor militar 64 miliarde de dolari, unde chiar un senator american spune că 80% din bani se întorc la producătorii americani de armament. Ajutorul cumulat al europenilor a ajuns la 132 miliarde, ce-i drept mai multe fiind împrumuturi. Nimeni nu poate spune că americanii nu au avut cea mai importantă contribuție, chiar decisivă în apărarea Ucrainei, dar și Europa a contribuit. Dacă raportăm la PIB cheltuiala cu Ucraina, cum cer americanii să fie și contribuția pentru apărare, atunci SUA ocupă locul 15 din 20 de țări, așa scrie Bloomberg și putem să-i credem.


Toată presa de la noi este invadată de o știre despre marea criză de ouă din SUA. Un site serios (cel puțin așa era cu ceva vreme în urmă) titrează: „Criza de ouă din Statele Unite, momentul perfect pentru România să reintre în grațiile lui Trump. Ouă avem, oportunitatea s-a ivit, ce ne împiedică să profităm”. Ce clarviziune geostrategică! Ce simplu se pot rezolva lucrurile. Avem ouă și putem da amărâților de americani 28.000 de tone și totul se rezolvă, ca pe la noi, în Balcani. Facem un șmen cu niște ouă și avem umbrela strategică intactă. Din păcate, nu este o glumă, articol nu este din revista Cațavencu, ci din puțul gândirii jurnalistice românești.
𝐒𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐦𝐚𝐢 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐢𝐦 𝐝𝐞 𝐈𝐚𝐥𝐭𝐚 𝐬̦𝐢 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐬𝐚̆𝐫𝐢𝐦 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐞𝐫𝐞𝐦 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐢. 𝐍𝐮 𝐬𝐞 𝐯𝐞𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐧𝐢𝐜𝐢𝐨 𝐚𝐦𝐞𝐧𝐢𝐧𝐭̦𝐚𝐫𝐞, 𝐢𝐚𝐫, 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐫 𝐟𝐢, 𝐨𝐫𝐢𝐜𝐮𝐦 𝐚𝐜𝐞𝐚𝐬𝐭𝐚 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐳𝐨𝐥𝐯𝐚 𝐝𝐚𝐜𝐚̆ 𝐭̦𝐢𝐩𝐚̆𝐦 𝐜𝐚 𝐨 𝐜𝐡𝐢𝐯𝐮𝐭̦𝐚̆ 𝐜𝐚̆𝐥𝐜𝐚𝐭𝐚̆ 𝐩𝐞 𝐩𝐢𝐜𝐢𝐨𝐫, 𝐢̂𝐧 𝐩𝐢𝐚𝐭̦𝐚̆.
𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐞𝐫𝐚 𝐝𝐞 𝐯𝐨𝐫𝐛𝐢𝐭 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐝𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐞, 𝐭𝐫𝐞𝐛𝐮𝐢𝐚 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐚𝐜𝐮𝐦. 𝐒𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐚𝐠𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐚𝐜𝐮𝐦, 𝐩𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐦𝐚̆𝐬𝐮𝐫𝐚̆, 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐫𝐚𝐩𝐫𝐨𝐝𝐮𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐬̦𝐢 𝐝𝐨𝐚𝐫 𝐚𝐭𝐫𝐚𝐠𝐞𝐦 𝐚𝐭𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚 𝐜𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐢̂𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞𝐠𝐞𝐦 𝐧𝐢𝐦𝐢𝐜 𝐝𝐢𝐧 𝐦𝐞𝐫𝐬𝐮𝐥 𝐥𝐮𝐦𝐢𝐢. 𝐒𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐢̂𝐧 𝐍𝐀𝐓𝐎, 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐩𝐚𝐫𝐭𝐞𝐧𝐞𝐫𝐢𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭𝐞𝐠𝐢𝐜𝐞 𝐨 𝐦𝐮𝐥𝐭̦𝐢𝐦𝐞, 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐀𝐥𝐢𝐚𝐧𝐭̦𝐚 𝐁𝟗 𝐬̦𝐢 𝐚𝐥𝐭𝐞 𝐚𝐫𝐚𝐧𝐣𝐚𝐦𝐞𝐧𝐭𝐞.
𝐌𝐮𝐧𝐜𝐡𝐞𝐧𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐧𝐮 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐜𝐞𝐥 𝐝𝐢𝐧 𝟏𝟗𝟑𝟗 𝐬̦𝐢 𝐧𝐢𝐜𝐢 𝐫𝐞𝐬𝐭𝐮𝐥 𝐝𝐚𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐬𝐞 𝐩𝐨𝐭𝐫𝐢𝐯𝐞𝐬𝐜. 𝐒𝐚̆ 𝐚𝐧𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚̆𝐦, 𝐬𝐚̆ 𝐜𝐨𝐦𝐮𝐧𝐢𝐜𝐚̆𝐦 𝐦𝐚𝐢 𝐩𝐮𝐭̦𝐢𝐧 𝐫𝐞𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯 𝐬̦𝐢 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐚̆𝐦 𝐝𝐢𝐬𝐜𝐫𝐞𝐭 𝐥𝐞𝐠𝐚̆𝐭𝐮𝐫𝐢𝐥𝐞 𝐝𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐭𝐢𝐜𝐞 𝐩𝐞 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐥𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐦. 𝐌𝐮𝐥𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐭𝐚𝐜𝐭𝐞 𝐚𝐥𝐞 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐢𝐨𝐫𝐮𝐥 𝐍𝐀𝐓𝐎 𝐬̦𝐢 𝐝𝐢𝐧 𝐚𝐝𝐦𝐢𝐧𝐢𝐬𝐭𝐫𝐚𝐭̦𝐢𝐚 𝐚𝐦𝐞𝐫𝐢𝐜𝐚𝐧𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐬𝐩𝐮𝐧 𝐞𝐱𝐩𝐥𝐢𝐜𝐢𝐭 𝐬𝐚̆ 𝐬𝐭𝐚̆𝐦 𝐥𝐢𝐧𝐢𝐬̦𝐭𝐢𝐭̦𝐢, 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐟𝐢𝐦 𝐧𝐞𝐯𝐫𝐨𝐭𝐢𝐜𝐢. 𝐎𝐫𝐢𝐜𝐮𝐦, 𝐢̂𝐧 𝐚𝐟𝐚𝐫𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐳𝐠𝐨𝐦𝐨𝐭 𝐬̦𝐢 𝐝𝐞 𝐠𝐚̆𝐥𝐚̆𝐠𝐢𝐞 𝐢𝐧𝐮𝐭𝐢𝐥𝐚̆ 𝐧𝐮 𝐚𝐯𝐞𝐦 𝐜𝐞 𝐟𝐚𝐜𝐞. 𝐃𝐚𝐜𝐚̆ 𝐚𝐦 𝐟𝐢 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐩𝐚̂𝐧𝐚̆ 𝐚𝐜𝐮𝐦 𝐥𝐚 𝐟𝐞𝐥 𝐝𝐞 𝐚𝐜𝐭𝐢𝐯𝐢 𝐢̂𝐧 𝐝𝐢𝐩𝐥𝐨𝐦𝐚𝐭̦𝐢𝐞 𝐜𝐮𝐦 𝐬𝐮𝐧𝐭𝐞𝐦 𝐝𝐞 𝐠𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐢 𝐚𝐳𝐢, 𝐝𝐞 𝐬𝐩𝐚𝐢𝐦𝐚̆, 𝐧𝐮 𝐚𝐫 𝐟𝐢 𝐟𝐨𝐬𝐭 𝐧𝐞𝐯𝐨𝐢𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐚𝐠𝐢𝐭𝐚̆𝐦 𝐚𝐜𝐮𝐦.
𝐏𝐨𝐥𝐢𝐭𝐢𝐜𝐚 𝐟𝐚̆𝐜𝐮𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐧𝐞𝐯𝐫𝐨𝐭𝐢𝐜𝐢 𝐞𝐬𝐭𝐞 𝐩𝐞𝐫𝐢𝐜𝐮𝐥𝐨𝐚𝐬𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐬𝐚̆ 𝐧𝐞 𝐬𝐜𝐨𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝐣𝐨𝐜. 𝐎 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐢𝐞 𝐠𝐮𝐫𝐞𝐬̦𝐚̆ 𝐬̦𝐢 𝐟𝐚̆𝐫𝐚̆ 𝐦𝐢𝐧𝐭𝐞 𝐫𝐞𝐩𝐫𝐞𝐳𝐢𝐧𝐭𝐚̆, 𝐜𝐮 𝐚𝐝𝐞𝐯𝐚̆𝐫𝐚𝐭, 𝐮𝐧 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐢𝐬𝐜 𝐝𝐞 𝐬𝐞𝐜𝐮𝐫𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐏𝐞𝐧𝐭𝐫𝐮 𝐩𝐫𝐨𝐬𝐭𝐢𝐞 𝐬̦𝐢 𝐥𝐢𝐩𝐬𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐠𝐚̂𝐧𝐝𝐢𝐫𝐞 𝐧𝐮 𝐞𝐱𝐢𝐬𝐭𝐚̆ 𝐠𝐚𝐫𝐚𝐧𝐭̦𝐢𝐢.
