Bodycheck Trump în prag de alegeri : No democracy, out from Visa Waiver !

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunțat că Departamentul de Securitate Naţională al SUA a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver.
UPDATE Administraţia preşedintelui american, Donald Trump, a anunţat vineri că retrage România din programul american Visa Waiver care permite călătoriile fără viză în Statele Unite.
La scurt timp după anunț, președintele AUR, George Simion, a afirmat că „vizele pentru SUA vor fi scoase în perioada următoare, imediat ce revenim la democraţie”.
Candidatul AUR la alegerile prezidenţiale afirmă că „sistemul nostru inventează «emisari speciali ai lui Trump»”, referindu-se la prezenţa în România a unei delegaţii de observatori americani pentru scrutinul de duminică.
Știre inițială
„România a luat la cunoştinţă cu regret că Departamentul de Securitate Naţională al Statelor Unite a luat decizia de a reconsidera includerea României în programul Visa Waiver. Această posibilitate este prevăzută în cadrul Acordului Visa Waiver. Decizia vine în contextul în care autorităţile americane au făcut o prioritate absolută, politică şi tehnică, din protecţia frontierelor şi combaterea imigraţiei ilegale”, a transmis, vineri seară, MAE, într-un comunicat de presă.
Oficialii MAE anunţă că „regretă această decizie având în vedere că România a îndeplinit toate elementele pe care legea americană le stipulează pentru accederea în cadrul programului Visa Waiver”.
„Aceasta este însă o decizie politică care este la latitudinea autorităţilor americane şi reflectă priorităţile administraţiei. România şi SUA rămân parteneri determinaţi să întărească cooperarea în toate domeniile. Astfel, Guvernul României şi ansamblul instituţiilor şi autorităţilor române competente vor continua să facă demersuri diplomatice şi tehnice pentru a obţine regimul de Visa Waiver pentru cetăţenii României”, a mai transmis MAE.
La rândul său, Guvernul României a anunțat că „va continua dialogul diplomatic cu SUA la cel mai înalt nivel pentru ca drepturile românilor să fie respectate”.
„Guvernul României consideră că este esențial ca partenerii americani să transmită toate detaliile tehnice care au stat la baza anulării temporare a deciziei de intrarea a României în Programul Visa Waiver pentru ca autoritățile române sǎ poatǎ pregăti răspunsuri detaliate pe fiecare temă în parte”, potrivit comunicatului transmis.
România nu mai apare pe lista statelor membre ale programului Visa Waiver, pe siteul oficial al Homeland Security, unde era inclusă de anul trecut alături de alte 42 de state și de unde, în martie, fusese suspendată temporar.
Din acel moment, pe lista statelor membre de pe siteul oficial al Homeland Security în dreptul României apărea precizarea ”paused”(suspendată), singura țară cu acest statut.
Începînd de azi, în timpul votului pentru prezidențiale, România a fost eliminată complet de pe lista Homeland Security, unde au rămas doar 42 de țări. A dispărut și textul de pe pagina HS care explica decizia în cazul suspendării României.
În istoria programului Visa Waiver, doar două state membre au fost eliminate, Argentina și Uruguay, în urma unor prăbușiri economice de proporții care au creat temeri Americii că s-ar putea confrunta cu un val de refugiați pe teritoriul lor.
S-a întîmplat după cîțiva ani, totuși, în care cele două state au beneficiat de avantajele programului. România e singura țară eliminată fără să fi apucat măcar să beneficieze vreo clipă. (Bogdan Tiberiu Iacob)
”O delegație oficială a Statelor Unite ale Americii, condusă de James E. Trainor, vicepreședinte al Comisiei Electorale Federale, se află de vineri la București pentru a monitoriza alegerile prezidențiale care vor avea loc duminică. Vizita are loc în contextul tensiunilor generate de anularea precedentului scrutin prezidențial din România și al acuzațiilor privind posibile influențe externe”.- Cam așa sună primele rînduri din făcătura zilei, amplu rostogolită într-o anume parte a presei, una mai antonesciană, ca să spunem așa. În fapt, lucrurile stau nițel (mai mult) altfel.
Comisia Electorală Federală din SUA e un organism guvernamental care are misiunea de a supraveghea – nu și organiza – strict alegerile federale americane și pe nicăieri altundeva, neavînd, deci, jurisdicție internațională.
În consecință, respectivul organism nu are nicio treabă oficială cu alegerile din România. Și nici nu a fost trimisă de Trump.
Americanii nu trimit niciodată, nicăieri, organisme guvernamentale care să supravegheze alegeri. Ci recurg la propriile ambasade, la OSCE sau la ONG-uri internaționale.
Delegația a venit strict la invitația Autorității Electorale Permanente din România, alături de alte invitații pentru vreo 100 de comisii, ambasade și ONG-uri internaționale.
Au fost invitate comisii electorale din toată lumea, Canada, Estonia, Ungaria, India, Mexic, Lituania, Malta, Moldova, Bosnia și Herzegovina, Turcia, Africa de sud, Filipine, Albania, Ucraina, Tunisia, Kazahstan șamd.
De asemenea, au primit invitații să observe alegerile ambasadele SUA, Marii Britanii, Canadei, Suediei, Norvegiei, Franței și altele, organisme precum A-WEB – Association of World Election Bodies, OSCE, AP-OSCE etc.
Lista imensă e generată de spaima intrată în oasele guvernanților după ce anularea alegerilor a zguduit mapamondul. Regimul Bolojan-Ciolacu vrea să arate lumii cît de transparent și onest este.
Faptul că delegatul american, care nici măcar puterea de a face un raport oficial asupra alegerilor nu o are, din motive sus menționate, cel mult vreo notă neoficială către guvernul american, a dat anumite declarații din care rezultă că anularea ar fi fost justificată are valoare zero. Poate spune orice la București, inclusiv că FCSB e Steaua.
Iar faptul că maestrul său de ceremonii, venit cu el de peste ocean, e Dragoș Sprînceană, așa zisul emisar special al lui Ciolacu pentru ”relația” cu SUA, arată făcătura în toată splendoarea ei.
După delegația congresului care a venit special în România să ancheteze anularea alegerilor, și care nu a suflat o iotă despre România după ce a plecat, iată că a venit episodul doi: emisarii lui Trump despre care aproape sigur Trump nici nu are habar că au tras o fuguță la București, să mai schimbe aerul. (Bogdan Tiberiu Iacob)